Documentele publicate în această săptămână prezintă probe evidente că unele părți ale corpului sunt încă funcționale și la câteva zile după ce restul corpului a încetat să mai funcționeze. Descoperirea ar putea schimba modul în care privim transplantul de organe.
Microbiologul Peter Noble, împreună cu echipa sa de la Universitatea din Washington, au investigat genele active din șoareci și pești zebră decedați. Cercetările anterioare au identificat un mănunchi de gene din cadavre umane, care au rămas active timp de 12 ore, de la ora decesului.
Rezultatele finale ale cercetării au identificat peste 1.000 de gene, care au funcționat câteva zile de la data decesului, însă nu a fost ca și cum le-ar fi trebuit un timp mai îndelungat să se oprească decât restul corpului, de fapt activitatea lor a crescut.
La șoareci, peste 515 de gene au funcționat la capacitate maximă până la 24 de ore de la deces. La peștele zebră, 548 de gene au rămas funcționale patru zile la rând, după ce animalul a decedat.
Echipa a făcut descoperirea analizând nivelul de acid ribonucleic prezent în șoarecii și peștii decedați, în decursul a peste 98 de ore. Acidul ribonucleic transmite genelor ce proteină trebuie produsă de către celule, așadar, un număr mare de proteine regăsit într-o celulă înseamnă că un număr mult mai mare de gene este activ. Un alt lucru interesant este că genele ,,postmortem”” erau genele care se activează în situații de urgență și îndeplinesc sarcini precum stimularea inflamațiilor, activarea sistemului imunitar și contracararea stresului. Unele gene se activau doar în momentul formării unui nou embrion, ca mai apoi să se stingă …pănă în momentul morții, aparent.
,,Cel mai șocant lucru este că genele reproductive se activează după decesul persoanei”” a declarat Noble.
Însă nu toate genele pe care le-au descoperit cercetătorii îndeplinesc activității benefice, genele care promovează creșterea celulelor canceroase, de asemenea, se activează după decesul animalelor. Cercetătorii sugerează că organismul se întoarce la rapiditatea de dezvoltare celulară a embrionilor.
Chiar dacă genele benefice nu vor fi niciodată atât de puternice încât să aducă la viață un șoarece, un pește zebră sau un om, descoperirea ar putea avea un impact major pentru pacienții care trăiesc cu organe transplantate. Studiile au dovedit că, pentru persoanele cu organe transplantate, poate exista un risc mult mai mare să dezvolte peste 32 de tipuri de cancer, inclusiv cancerul la ficat și cancerul la plămâni.